Cum sa scapi de mirosul de urina (pipi) de pisica din textile

Asta face parte din categoria "Tu esti, Mircea? raspuns: NU". End of story. Asa si cu mirosul de pipi de pisica din lucruri: nu prea il poti scoate! Motanul meu, Puricila, a avut grija sa isi marcheze teritoriul: canapea, covor, scaun tapitat, paturi (cuverturi). Covorul a fost aruncat, scaunul la fel, paturile la fel si a ramas si canapeaua. In iarna asta am chemat o echipa de curatare profesionista a tapiteriilor si au spalat-o. A iesit foarte frumos si a mirosit frumos in prima zi, dar dupa a revenit la mirosul initial. E adevarat ca nu mai miroase atat de tare, dar tot miroase. Aa si am reusit sa salvez o patura prin spalare la 95 de grade de cateva ori. In privinta canapelei, vreau sa spun ca am incercat cu felurile solutii pentru tapiterie (Sano, Vanish si alte firme), am incercat cu otet, cu bicarbonat... au fost frectie la picior de lemn. Urmeaza sa o retapitez, pentru ca buretele sezutului e compromis.
Am scris articolul asta pentru ca in incercarea mea disperata de a gasi o solutie sau macar un raspuns, nu am gasit ceva pe tema asta. Asa ca impartasesc experienta mea cu ceilalti "sclavi" de pisici, ca sa nu se mai chinuie fara rost cu canapele imbibate cu pipi! Aruncati-le direct :D

Back to who I was

Vara asta mi-am sters blog-ul pentru ca am considerat ca nu ma mai reprezinta. Azi eram curioasa ce anume din ce scrisesem nu ma mai reprezinta, asa ca am anulat stergerea (se poate in termen de 90 de zile). Am recitit ce am scris si am realizat ca am lipsit un numar de ani. Mi-au lipsit sentimente si trairi, libertatea si eu. Mi-am lipsit eu. Am lipsit din viata mea. Dau din nou viata blog-ului pentru ca imi dau si mie viata si ma intorc la ce ma face fericita.
Ultimele luni din viata mi-au adus schimbari majore. Eram intr-o relatie de 4 ani si ceva, imi dadusem licenta, el doctoratul si totul mergea pe o linie prestabilita, "asa cum trebuie". El gasise un job intr-o alta tara si urma sa ne mutam cu totul, pentru ca imi doream foarte tare. Imi doream foarte tare pana in punctul in care a trebuit sa plec. Atunci am dat inapoi si am reanalizat lucrurile si am decis sa renunt la tot si sa raman eu cu mine si pisica acasa, la ce e al meu; la mine, la parinti, la prieteni, la munca, la familia care e departe de a fi perfecta. Am decis ca ma transform in ce nu sunt langa persoana nepotrivita.
Intre timp m-am bucurat de mers cu cortul la mare si la munte, de privit marea, de privit cerul instelat si de ras cu pofta. Dupa mult timp simt ca imi rade sufletul si simt ca rad cu pofta. Simt ca ma pot bucura de lucrurile marunte din viata, de lucrurile simple, lucruri pe care oamenii "evoluati" nu le mai vad pentru ca sunt sub inteligenta lor. Hilar este ca de multe ori acesti oameni nu pot rezolva anumite situatii prin metodele lor complicate si nu stiu sa se intoarca la elementele de baza. Incep sa ma reobisnuiesc sa traiesc simplu, fara confort material (pentru ca stau mediocru din punctul asta de vedere). Ma simt bine ca observ ca pot sa fac asta. Observ ca inca am capacitatea de a ma adapta la orice situatie si sa fac in asa fel incat sa imi fie bine. Imi da incredere in mine si ma elibereaza de sentimentele de dependenta si conformism care imi fusesera create. Imi pare bine ca nu m-am schimbat atat de mult incat sa am "handicapul" de a nu ma mai intoarce la chestiile de baza. Pe de alta parte, nici nu cred ca as fi putut sa ma schimb in asa fel daca sufletul meu e impotriva. Stiu ca e bine pentru ca simt ca e bine. Mereu am simtit ce e bine pentru mine si mereu am facut ce am simtit. Altfel e degeaba. Daca nu simti ceva, nu faci acel lucru din tot sufletul si nu il faci nici bine. Cel putin asa merg lucrurile la mine.

Moussy

I wished a cat, but Mihai didn't, so we compromised and now we have a cat. And we both love her!
Am primit-o de ziua mea, de la Gxg, dar eu mi-am ales-o. De mult îmi doream și simțeam nevoia să fac terapie prin mâță, dar Mihai nu era de acord. Din septembrie 2013 tot făceam presiuni asupra lui că tre să ne luăm pisică și căutam pe mercador. De ziua mea, Gx l-a sunat pe Mihai să-l întrebe dacă îmi poate face cadou pisica, iar eu, fiind în altă cameră și neauzind conversația, am simțit că de-asta l-a sunat George pe Mihai. Am fugit și i-am luat telefonul din mână lui Mihai și i-am spus lui George că îmi voi alege eu mâța perfectă, pentru că nu vreau o oarecare. Și așa am găsit-o pe viitoarea Moussy pe mercador.
Îmi amintesc și acum seara în care am luat-o. Era 7 noiembrie, ploua și era rece și ne-am întâlnit cu vechea proprietară în parcare la un supermarket. A fost dragoste la prima vedere. A scos-o tanti din cutiuța de transport și mi-a dat-o în brațe și m-am topit. Era miiiică și pufoasă și cu fățucă dulce și coadă scurtă și o țineam la piept, în hanorac. Simțeam cum îmi bate inima mai tare de bucurie și deabia așteptam să ajung acasă să o smotocesc. Ajunși acasă, am analizat-o, i-am prezentat noua locuință și i-am dat de papa. A fost frumos și momentul când a făcut pentru prima dată poop la litieră. Am pus-o în nisip și ne uitam la ea să vedem ce face și dacă știe ce ar trebui să se întâmple acolo și o felicitam că se descurcă de minune. Deja ne transforma și poseda.
 De atunci, viața noastră s-a schimbat. În primul rând suntem mai responsabili și nu mai putem pleca de acasă fără să vină „bunicii” să stea cu ea sau să o ducem la ei. În al doilea rând, deabia așteptăm să ajungem acasă și să îi vedem fățuca de pe pantofar cum ne așteaptă. În al treilea rând, care defapt e primul ca importanță, ne destresează. Uităm de toate când vine și se lingușește să o mângâiem sau aduce șoriceii să îi aruncăm și face aport cu ei, plus că e destul de amuzant să o vezi cum se plimbă prin casă târând după ea o ață cu un câine imaginar sau cărând o jucărie mai mare decât ea. Simt că umple casa cu energie pozitivă. Iubesc toate chestiile pe care le face. O iubesc și când face prostii și o răsplătesc când e cuminte. Îmi place că e deșteaptă și nu dă rateuri. Se cațără peste tot. Dacă vrea să ajungă undeva, te urmărește să vadă cum se face, apoi repetă. Toată iarna n-a ieșit în balcon, dar cum a venit primăvara, am lăsat ușa deschisă cu plasa pusă. A văzut că dacă împingi de plasă, se deschide și intri în balcon. I-am pus niște sârmulițe care să țină plasa blocată. După ce am luat mâna de acolo, s-a dus să dea cu lăbuțele și a deschis. She was annoyingly sweet. La fel a fost și când mi-a furat o bucată de kaizer din farfurie, sau o aripă. E super pofticioasă și curioasă. Îi place iaurtul, pomelo, cărnița, peștișor, struguri, cartofei prăjiți, porumb din conservă, dar în mod curent papă bobițe și hrană umdeă. Am învățat și să îi tai unghiuțele, să îi dau pastiluțe și să îi fac băiță.
În primă fază am crezut că va fi greu. Toată lumea mă avertiza că e greu cu pisicile, că au nevoie de îngrijire specială și că mai bine nu. Nu e așa. Dacă obișnuiești să faci ordine și cuățenie în casă, atunci se mai adaugă pus mâncare și apă, plus curățat litiera, care durează maxim 10 minute pe zi. Asta compensează cu toată starea de bine pe care o aduce. O iubesc cu totul, de la botic, până în vârful cozii! Ador să mai deschid ochii dimineața și să îi văd fățuca ei cu ochi moooari aproape de mine. Ador să se bage în sufletul meu să doarmă sau să se pună pe fața mea, pe picioarele mele, pe pieptul meu, pe perna mea. Uneori pune capul pe mine și picioarele pe Mihai, sau invers. Foarte tare mă bucur că o iubește și Mihai. E și biul lui și îmi place să îi văd cum se joacă, cum dorm și cum se iubesc. I feel like the family is complete :D

Kassel

Am fost acum cateva zile in vacanta in Germania, intr-un orasel numit Kassel. A fost a doua oara in Germania, dar prima oara cand stau sa studiez mai bine mediul. Mi s-a parut intr-un mod nefiresc, atat ciudat cat si placut. Mi se pare a fi tara cu cei mai multi dubiosi (din cele vizitate de mine). E un loc in care as putea trai, pentru ca arata superb si lucrurile in general pareau sa mearga firesc si cum trebuie, dar nu stiu in ce masura m-as putea obisnui cu mentalitatea lor. Auzisem pana acum ca rusii ar fi cei mai nebuni si dusi cu pluta, dar pana nu ajung pe acolo, tind sa cred ca germanii sunt cei mai scrantiti.
Am zburat pana in Frankfurt si de acolo am schimbat trei trenuri pana am ajuns in Kassel. Mi s-a parut ca totul este perfect pus la punct. Aeroportul din Frankfurt, desi printre cele mai mari, mi s-a parut a fi ca un program pentru windows: next-next-next-accept-install. Doar faptul ca de la un terminal la altul a trebuit sa iau autobuzul 7 minute m-a speriat. Imediat am ajuns in gara pentru trenuri regionale din aeroport care la fel era de clara, apoi am ajuns in gara centrala care e cam cat aeroportul Otopeni. Nu a intarziat nici un tren nici la venire, la plecare sau la ajungerea la destinatie. La intors a fost la fel. Nu mai zic ca toti cu care intrai in vorba erau dornici sa te ajute si zambeau. Cand am ajuns in Kassel, doar zambeau, pentru ca deja nu mai vorbeau engleza. Chiar si la receptia hotelului se vorbea o engleza de balta. Din acest punct de vedere n-as putea locui acolo. Nu inteleg o boaba de germana, plus ca suna si ca o basina cu stropi a lor limba.
Pe strazi sunt oameni cu fete dubioase, care lasa un semn de intrebare asupra faptului ca se vor lua de tine sau nu. Sunt batrani cu o groaza de tatuaje si piercing-uri, tineri foarte grasi vopsiti fuchsia in cap, oameni normali, tineri normali. Tanti de la supermarket era rasa pe jumatate din cap, iar cealalta jumatate era o combinatie de roz cu verde, o tipa de la patiserie avea urechile cu gauri uriase, iar parul un fel de curcubeu si tot asa. Controlorul din primul tren in care m-am urcat parea a fi facand parte din Rammstein. La noi, astfel de oameni nu ar fi angajati pentru ca nu ar prezenta credibilitate. La ei nu se uita nimeni la felul in care arati. Toti sunt amabili, civilizati si politicosi si vorbesc cu persoana care ocupa functia respectiva, nu cu persoana pasionata de tatuaje si sex kinkynos. Treaba asta imi place foarte tare si ar fi frumos sa se practice si la noi. Spun totusi ca n-as putea sa ma obisnuiesc prea usor cu asta pentru ca vin totusi dintr-un mediu care le pune un semn de intrebare in carca tipului asta de oameni. Inevitabil o sa am dubii daca sa ma bag in seama pe strada cu un multicolor sau nu. Altfel mi se pare amuzant felul in care isi exprima ei personalitatea.
Am mai observat si ca femeile nu prea se machiaza. Toata lumea este curata, dar fara machiaj. Si nu au cearcane. Probabil ca le ajuta faptul ca sunt blonde naturale. Oamenii, in general, nu pun mare pret pe aspectul fizic, asa cum facem noi. Faptul ca femeile lor sunt masive si poarta masura 43 la pantof nu le face mai putin atragatoare pentru iubitii lor. La noi am observat isteria asta generala a femeilor de a fi perfecte, de a fi slabe, de a fi foarte frumoase si la 40 de ani, la fel ca stiu eu ce starlete, iar barbatii alimenteaza foarte tare acest tip de comportament. Probabil ca germanii ori au alta perceptie despre frumusete, ori pur si simplu se uita la cat si cum gandeste omul de langa ei.

Tic-tac

E ceva ciudat la mine; nu inteleg ce. Mie nu incepe sa-mi ticaie ceasul care sa ma avertizeze ca tre sa ma casatoresc si sa ma reproduc. Nici macar nu exista. Nici macar ideea ca o sa-mi ticaie candva nu ma misca in vreun fel. Ba chiar ma sperie. Ma gandesc cu groaza la maritis si chinurile sarcinii. Imi aduc aminte ca atunci cand eram mica nu imi imaginam rochia de mireasa, nu ma jucam cu papusi pe care sa le consider copiii mei si nici nu faceam ceva prin care sa imi dezvolt instinctele de mama, ca drept urmare ca nu le am.
Traiesc cu impresia ca o sa fac si eu candva un copil, dar cand o sa simt ca e timpul. Mami imi spune ca o sa stiu cand o sa vreau sa fac copil. Ca o sa vina un timp in care o sa vrem ca dragostea dintre noi sa se dezvolte si fie completata de ceva. Mie mi se pare ca s-ar putea dezvolta si completa doar prin noi. Mi se pare ca aparitia unui copil ne-ar separa intr-o oarecare masura. Plus de asta, lucrurile nu se vor mai concentra in totalitate spre relatia noastra ci spre cresterea si educarea copilului.
Ma uit la fetele cu care am copilarit sau cu care am mers la scoala si observ ca unele sunt maritate, altele au chiar copii, altele au chiar doi copii si ma sperii. Eu m-am gandit de multe ori si la varianta de a nu face copii. In ideea in care nu sunt sigura ca vreau, sa nu fac deloc. Daca nu fac deloc, mai am varianta sa incerc tot felul de proceduri dupa 40 de ani, in caz ca ma razgandesc, sau sa adopt. Daca fac, procesul e ireversibil si degeaba o sa realizez apoi ca a fost o mare greseala. Ireversibilitatea acestui lucru ma ingrozeste. E cumplit de greu sa iei o decizie care iti schimba viata pentru totdeauna. Si daca totusi o sa o iau, mereu o sa ma intreb "cum ar fi fost daca faceam invers?".
P.S.: Am incercat acum ceva timp sa-i schimb pampersul lui Armand. Nu mi-a iesit. Nu statea locului si am stricat pampersul.

Frustrare

Nu inteleg de ce atunci cand o mireasa vine sa isi aleaga rochia se lasa influentata de parerile oamenilor? Si nu inteleg de ce tu, ca insotitor, o influentezi sa-si cumpere ceva in ce o vezi tu? Fata a venit chitita pe o rochie care ii venea superb, dar a plecat cu o alta pentru ca asa insista mama si o domnisoara de "oroare". Idioata aia se comporta ca si cum ar fi fost nunta ei. Pur si simplu toate argumentele erau ceva de genul "ce mi-as alege eu", "ce mi-ar placea mie", "cum m-as vedea la biserica", "cum as dansa". Da' du-te-n pisici de frustrata, ca nu te mariti tu!!! Deaia esti domnisoara de "oroare": ca nu te ia nimeni!!! Maica-sa parea frustrata ca ea nu a avut prea multe optiuni pentru rochita de mireasa. In fine, dupa ce au convins-o sa-si ia ce rochie vor ele, ramanea problema daca pe alb sau ivory. Ele au sarit ca niste catze ca trebuie alba. "Dar cum, mama, normal ca alb! De cate ori in viata porti alb?". Ea se uita la mine cu niste ochi care cereau ajutor, iar eu tot ce puteam sa fac era sa o incurajez sa-si ia ce ii place si cu ce se simte bine. I-am aratat si o rochita pe alb la care reactia ei a fost "nu pe alb!!!". M-am uitat si la fufele care stateau in spate si pareau dezamagite, dar n-au mai comentat nimic.
Cum sa faci asa ceva? Cum sa te duci cu fata sa-si aleaga rochia in care va fi pentru ultima data domnisoara si pentru prima data doamna si sa pleci de acolo cu ce iti place tie? Dar pentru ce? Cu ce te ajuta? Nu te gandesti ca poate fata aia plange in sinea ei? Nu te gandesti ca e rochia pe care o lasa in magazin e rochia de care ea s-a indragostit? Frustrate nefutute. Doar asta post sa spun despre astfel de oameni.

Dupa sfarsitul lumii...

Tragem linie sa vedem ce am facut anul acesta si sa vedem daca a fost totul in regula. Si la mine a fost. Pana acum nu am prea avut ani la sfarsitul carora sa fiu fericita si multumita. Acum sunt. Ma uitam ma devreme la postarea de anul trecut si am observat ca am realizat cam jumatate din lucrurile pe care mi le-am propus, dar s-au intamplat si alte lucruri care m-au facut fericita. La sfarsitul anului ma uit la casuta noastra si sunt super happy ca e completa si ca de fiecare data cand ajungem acasa ne tolanim in canapeaua noastra de lepre si spunem "ce bine e la noi acasa!". Si ca totul sa fie complet, pe sfarsit de an avem si masinuta. Cu toate astea eu sunt fericita ca oamenii din jurul meu sunt fericiti si le merge bine. Am observat ca si in jurul meu oamenii evolueaza si o duc mai bine si fac schimbari benefice in viata lor. De la 2013 nu astept nimic. Vreau doar sa fiu sanatoasa sa pot pastra ce am. Vreau ca si oamenii din jurul meu sa fie sanatosi si sa prospere in 2013. An nou mai bun si mai fericit!

Yay :X

Azi am trait un moment foarte fericit. Am pus o comanda la Avon dupa ani in care nu mai facusem asta :X. M-am simtit ca in liceu. Am facut fix aceleasi lucruri ca atunci :D. Mi-am notat coduri in agenda, am scris preturile exact, am facut calcule, am rasfoit catalogul sa vad ce ma inspira, am mirosit iar paginile parfumate, am introdus codurile in formular si am lansat comanda. La fel ca atunci, si acum sunt nerabdatoare sa-mi ajunga comanda :X. Nu stiu de ce, dar in liceu mi-a placut tare sa fiu reprezentant Avon. La un moment dat mi s-a luat, dar vad ca m-au apucat iar bazdacii :D. Deabia astept sa vad ce cadou primesc in prima campanie :X.

Reciclare pe dracu!

Pe absolut toate, dar toate site-urile de reciclare pe care intru gasesc aceleasi lucruri: de ce sa reciclam, ce frumos si bine este sa reciclam, cum sa punem separat hartia de sticle si metale si alte cacaturi din astea. Am inteles, ma conformez, reciclez! Dar unde cacat le duc??? La ghena nu pot, ca ar insemna sa-mi bag putza in ea de selectare! La tomberoanele alea mari si colorate nu pot, pentru ca o sa-si bage aia putza cand o sa le descarce pe toate in aceeasi masina! Am multe sticle de care imi pare rau sa le arunc, dar nu stiu unde sa le duc! Nici macar tigani care sa urle printre blocuri "stiiiicle goale cumparaaaam!" nu mai sunt. Pentru ce cacat te mai numesti site de reciclare, organizatie de reciclare daca nu faci nimic??

Relații

De ce dacă te înțelegi bine cu o persoană și v-ați mutat împreună și aveți o relție cât se poate de ok, restul lumii așteaptă cu nerabdare și "marele eveniment"? De ce se pune că ești împlinit, fericit și normal doar dacă te căsătorești? Ce e anormal în a nu te numi la fel cu iubitul sau iubita și cu ce te leagă un act si un jurământ de "până când moartea ne va despărți",care se reduce la un simplu "până când notarul ne va despărți"? Mi se pare nefiresc să faci o căsătorie doar pentru că se așteaptă lumea, sau pentru că a trecut ceva timp de când suntem împreună și ar fi cazul sau pentru a ține persoana iubită legată de tine. Mi se pare mai tragic un divorț decât o despărțire normală. În cazul despărțirii cel puțin nu mai faci circ la notar sau judecător. Mi se pare foarte aiurea și nejustificat. La fel mi se pare și faptul că după ce te-ai așezat la casa ta, oamenii urlă și îți doresc să faci copii. De ce? Și de ce mamele au impresia că o să ne crească copilul? Și de ce restul oamenilor ne sfătuiesc să facem copii că are cine să ni-i crească? De ce trebuie să faci copil și să ți-l creacă altcineva? Mă stresează extrem prejudecățile și gândirea limitată!

Optimism

Cand e bine si cand e rau sa ai gandire pozitiva? Eu sunt o persoana foarte optimista de fel, atat de optimista incat si cand vad faptul implinit cred ca se mai poate intampla ceva sa-l schimbe. Si atat de optimista incat mai mereu am zambetul pe buze si mai mereu sunt in the mood for joking. Am observat insa ca oamenii nu isi dau seama cand nu mi-e bine. Oamenii nu stiu cand sufar, cand sunt nefericita, cand mi-a cazut cerul in cap, cand ma doare ceva de imi vine sa urlu sau cand sunt pur si simplu nervoasa. Ma prefac din instinct sau pur si simplu fata mea nu e descifrabila? Am mai observat ca nu prea am poze cu mine serioasa sau trista sau pur si simplu normala.Am stari in care pur si simplu as vrea sa pun la avatar o poza cu mine nervoasa si trebuie sa ma limitez la... pisici. Stau uneori cu cate o clienta care efectiv ma scoate din minti, iar eu ii zambesc amabil si o asclut, ii dau raspunsuri clare si la obiect tot cu zambetul pe buze si pana sa imi ies eu din pepeni, o pun la punct. Dupa ce se termina tot ma gandesc ca sunt foarte tare ca am pus-o la punct frumos, dar mai tarziu ma gandesc "de ce pana mea n-am dat-o in suturi afara?". Pentru persoanele pesimiste cred ca totul este mai simplu. In primul rand ca se vede pe fata lor in ce stare sunt si atunci oamenii ii lasa in pace si in al doilea rand ca se asteapta mereu la ce e mai rau si daca se intampla ceva bun, vine ca o surpriza nu ca ceva firesc. Partea proasta e ca ei sunt niste drama queens.

Please stop...

... giving me chocolate. Nu imi place. Nu ma impresioneaza, nu o apreciez, e cah. E atat de cah incat prin Belgia mergeam linistita printre magazine in care orice era de ciocolata. Mi se parea chiar gretos la un moment-dat. Nu ii apreciez finetea, calitatea, gustul, forma, mirosul. Daca totusi vreti sa ma rasplatiti si va ganditi ca se poarta sa dai o ciocolata, alegeti totusi o ciocolata neagra mentolata sau o ciocolata plina de alune sau ceva crocant in ea, sau un mars, snickers, etc. Prefer un pomelo in loc de ciocolata, chiar daca nu e la fel de elegant si prezentabil sau un vin rosu/alb demisec.

Bad romance

Urasc multe forme ale romantismului. Poate pentru ca nu reusesc sa inteleg desfasurare in slow motion a lucrurilor. Nu inteleg utilitatea lumanarilor, a petalelor de trandafir, a vinului, a cinei romantice. Ce e cu lalaiala asta cand pana la urma tot sa faci "love" ajungi (am citat-o pe Camy). Mi se pare viata prea scurta ca sa stai sa te lalai prin cada cu grija sa nu iti ia foc parul de la lumanari. Daca esti cu persoana care iti place, cred ca poti sa te bagi si in sura, ca tot placut ti se pare. Eu sunt mai vulcanica de fel si imi place sa traiesc clipa intens, pentru ca o clipa cu cat e mai scurta, cu atat e mai plina de semnificatiesi mai unica. Plus ca experientele tari se tin in clipe mici :D. Si nici frisca lipicioasa si capsunile, ale caror seminte raman blocate intre dinti, nu mi se par romantice. Si nici bluzul nu e fun.
Imi plac plimbarile prin locuri interesante, daca se pot numi romantice si imi plac si peisajele naturale.

Copii

In ultimul an din viata mea am avut parte de multi copii, cam de toate varstele si m-au incercat diverse sentimente fata de acestia. Nu ii mai urasc si nu mai urasc sa stau cu ei. Am capatat mai multa rabdare si mai multa pasiune, astfel incat cred ca as fi pregatita ca in caz de orice sa ma duc sa fiu educatoare. Ar fi chiar fun cred.
M-au incercat si sentimentele maternitatii. De cateva ori am visat ba ca sunt insarcinata, ba ca am deja copil. In ambele cazuri, stiam ca am fetita si ca e brunetica si are ochisorii mari. In visul in care o tineam in brate simteam un sentiment ciudat, ca si cum lumea mea se limiteaza in ochisorii ei si ei vor fi tot rostul vietii mele de acum incolo. Doar ca m-am trezit si cand sunt treaza ma incearca alte sentimente. Ma apuca nervii cand ma gandesc la greturile si durerile sarcinii si la durerea facerii. Apoi ma gandesc ca as vrea sa copilaresc pana pe la vreo 30 de ani asa. Ma mai gandesc ca s-ar putea sa iasa baietel si ma apuca groaza si tot asa. In principiu am facut eu o statistica asa si am realizat ca defapt nu vreau copil acum si ca visele alea sunt o incercare a instinctului meu matern de a iesi la suprafata, instinct pe care il suprim si il indes acolo cat pot de tare >:).
Ma bucur totusi ca mai sunt oameni in jurul meu care fac copii de care ma pot bucura si eu :D. Ma bucur in primul rand de Amanda, fetita Ingai, care are 3 anisori jumate. E un copil super sweet, inteligent pe care pot face mici experimente. Nu am mintit-o niciodata si am observat ca chestia asta ajuta destul de mult. De fiecare data cand i-am cerut sa faca ceva, i-am explicat de ce si ce se intampla daca nu face, iar ea, ca un copil cuminte ce e, a inteles. Mereu intelege si ma uimeste. Este in cea mai pura stare a omului, stare in care nu minte, nu are instinctul de a face rau si nu se opune. Am facut cu ea exercitii de dictie ca sa poata spune "pi-si-ca", am invatat-o ca degetul mic e "pinky" si am convins-o ca ziua ei nu e o chestie pentru care trebuie sa planga, pentru ca primeste cadouri.
Al doilea copil cu care mi-am exersat skill-urile este Amalia, fetita Irinei. Amalia este un copil superb. E un bebe rotunjior, care miroase a bebe si e foarte cute si care e foarte cuminte, zambareata si vorbareata. Pe Amy am tinut-o in brate cum trebuie, i-am dat sa pape cu biberonul si am adormit-o. Evident ca mi-am bagat nasul cand a schimbat-o si m-am bucurat de piciorusele ei ca niste carnaciori, i-am studiat manutele, nasucul, urechiusele, buzitele si restul corpului care e foarte cute in miniatura.
Al treilea copil este Armand, baietelul Ingai. Armand s-a nascut cu 2 zile inainte de Craciun. E incredibil de micut. Cand l-am vazut mi-a fost teama sa-l iau in brate ca sa nu se rupa. Inga este totusi foarte curajoasa si zice ca daca mananca lapte de la ea, sigur nu e fragil si lipsit de aparare :D. M-a incurajat, asa ca am prins incredere sa-l iau in brate si sa-l pun inapoi in scoica. Cand l-am tinut in brate am vorbit cu el, i-am spus ca il stiu de cand era embrion la 2 luni si ii dadea greturi Ingai, ca l-am vazut in ecografie la 4 luni si ca imi pare rau daca l-am mai lovit putin fiind cu rochii in brate si nestiind ca e in spatele meu.
Cand o sa apara mini-me(peste muuult timp sper), o sa stiu cum sa-l cresc, cel putin pana la 3 ani :D. O sa incerc sa nu-l invat in brate, o sa incerc sa nu-l invat cu biberonul sau suzeta si o sa-l stresez tare. Cand o sa doarma, eu am sa-i studiez corpul, am sa-l intorc pe toate partile, am sa-i pup tot corpul, am sa-l musc de fundulet, de manute si picioruse si o sa-l smotocesc tare, tare, tare.
Dar pana la 30 de ani sa nu indrazneasca sa-si faca aparitia :D !!!

Unii oameni este prosti!!!

Si am gresit intentionat titlul!!!
De cand nu mai are lumea dreptul sa protesteze? De ce sa ii spui unui om ca e prost doar pentru ca iese in strada sa isi strige oful? Care e problema daca omul e profesor universitar sau se ocupa de curatenie la azil? De ce faptul ca au iesit oamenii in strada este pus pe seama anumitor televiziuni pentru ca "ar fi instigat la protest"? Cat de prost sa fii sa te multumesti cu ce e acum in tara si sa nu tinzi spre mai bine? Cat de mediocru?
Ma intriga foarte tare ca isi dau cu parerea tineri de 20-25 de ani, care habar nu au cum era in comunism. Ma intriga ca tinerii din generatia mea sunt mai comunisti ca Lenin, Stalin, Gheorghiu-Dej si Iliescu! De unde? De unde pesimismul asta ca nu se poate schimba nimic, de unde lipsa dorintei de mai bine si mai mult si mai frumos, de unde delasarea si nepasarea, de unde dorinta asta de cenzura?
Inteleg ca nu esti de acord cu ideea pentru care protesteaza, cum nici eu nu am fost de acord cu homosexualii, cu astia cu cainii lor, dar de cand sa le spui sa stea in casa ca ti se pare tie inutil sau prost scopul si motivul? De ce? Vreau sa imi raspunda si mie cineva cu argumente logice!

P.S.: Nu sunt de acord cu violenta. Exceptie fac cazuri in care se afiseaza basescu sau alt lider politic!

Another year is gone

Dap. Again. Doar ca de data asta mi se pare ca a fost un an luuuung, in care s-au intamplat multe. La inceputul anului inca locuiam la ai mei si la camin. A fost si un an al schimbarilor majore: Miai a devenit doctorand, eu mi-am gasit ceva de lucru care imi place super mult, ne-am gasit casuta si ne-am mutat impreuna, Lili a dat bacul, a intrat la facultate, s-a mutat la Bucuresti la camin, Elena s-a hotarat sa se marite, Vyo a intrat la liceu, tatal lui Miai a mai facut un accident cerebral, Irina a devenit mamica si am apucat sa ii smotocesc copila, Gx s-a mutat in Germania, Bro s-a despartit, eu m-am cam lasat de baut si cred ca cam atat :D. Am mai fost si in 2 tari noi, am fost in team-building cu OSE-ul, dar nu am mai vazut nimic nou in tara. S-au mai intamplat si lucruri pe care nu le pot spune din motive de confidentialitate :P.
Pentru anul urmator imi doresc/propun: sa merg in Moldova/Rusia/Georgia, sa invat macar un pic rusa, sa imi iau canapea misto in sufragerie, sa ninga, sa imi revin financiar, sa ii ajut mai mult pe ai mei, sa vizitez un loc nou in Romania, sa facem mai multe chefuri la mine, sa o ajut pe Elena cu rochia de mireasa :X, sa mai merg pe la rude in Craiova, sa fac un cozonac, sa fac si ciorbica, sa merg la masaj, sa invat sa inot si poate si sa merg pe role/patine, sa smotocesc copiii altora, sa am un porc intreg de Craciunul urmator, sa ma vad cu mai multi prieteni si sa devin mai inteleapta. Atat imi vine in minte pentru moment. Daca imi mai aduc aminte ceva, revin cu post-uri. Acum tre sa imi fac curaj sa ma apuc de putina curatenie, ca diseara petrecem revelionul la noi.
Va doresc si voua un an nou mai bun si mai frumos, cu multe impliniri, sanatate si bani multi!

P.S.: Am facut maioneza pentru prima data si mi-a iesit :X !!!

"Trecut-au anii..."

"Pe vaporul clasei intai,
Ne-mbarcam cu totii voiosi,
Gradinita noi o lasam
La cei mici si plangaciosi!

De-azi inainte, sa tineti minte
Ca nu mai suntem prescolari,
Suntem elevii clasei intai,
Silitori cu note mari"
Asta imi canta Lily cand incepea clasa I. Eu eram atunci in clasa a 4-a si imi ziceam "Doamne, ce mare s-a facut Lily! A-nceput scoala :| !". Au trecut 12 ani de atunci si Lily a dat la facultate, iar eu sunt ceva de genu "woooow, stai asa ca doar am clipit!!!".
Am fost cu ea la deschidere in prima ei zi de facultate si m-am simtit atat emotionata cat si trista. M-am bucurat ca a fost printre primii intrati la facultate si si-a pimit carnetul de student direct de la doamna decan, dar imi era si teama pentru ea. Cu o seara in urma o dusesem la camin impreuna cu Mihai, dar nu pana fix langa camin, ci pana la Dream Pizza. I-am zis ca de acolo se duce singura acasa si in momentul ala am vazut niste puppy eyes si privirea de copil ratacit pe care viata il arunca in lume de unul singur. Simteam asa ca mi se rupe sufletul si ca as vrea sa fiu langa ea sa-i ghidez pasii, sa o veghez si sa le trag cate una celor care indraznesc sa se ia de ea. Am multe temeri in ceea ce o priveste pentru ca stiu din ce mediu vine si stiu si ce mediu o asteapta si nush cat de repede se va adapta. Imi aduc aminte cat de greu ii era uneori lui Speedy si cat de stingher se simtea in tot Bucurestiul asta aglomerat si mi-e teama sa nu simta si ea la fel.
Anyway, anul asta pare a fi unul al schimbarilor si al emotiilor puternice pentru mine... Bafta, Lily!!! :*

My trip in Cyprus

 Am ajuns in timp util la aeroport si am trecut de poarta, unde evident ca la mine a bipait detectorul de metale. O tanti m-a luat deoparte si a inceput sa ma pipaie and I was like "aaa, fa mai in jos, asa, pe shale, asa, ce biine!". Dupa asta, m-am imbarcat imbarcat in avion, unde am facut in asa fel incat  sa stau si la geam si m-am bucurat de decolare :X:X:X (my favourite part). Am vazut pamantul noaptea la apus si s-a vazut super din avion :X. Mie mi-a placut ca inca de la granita am vazut tipi frumosi :D. Cum am iesit din aeroport ne-a lovit asa un val de caldura si umezeala, ca si cum ai intra in sauna. Noroc ca toate taxi-urile au aer conditionat. Ajunsi in Ayia Napa, ne-am lasat bagajele si am iesit sa mancam. La masa ne-a servit o chelnerita romanca. Foarte multi romani pe acolo. Atat de multi incat chiar si localnicii stiu putina romana si anumite anunturi sunt facute in romana pe acolo.
Prima zi a fost si prima zi de plaja si balacit in mare. Apa este extrem, dar extrem de curata, astfel incat desi era pana la gat, eu imi vedeam picioarele. Nisipul era fin si fierbinte si multi palmieri pe margine. Fix asa cum imi doream. M-am bronzat instant. Apa era atat de sarata incat as fi murit ca mi se blocau rinichii de la cata apa beam, nu de la inec.
M-am simtit ciudat in Cipru datorita faptului ca are o cu totul si cu totul alta vegetatie, clima si atmosfera in general. Am vazut palmieri, un bananier, mandarini si maslini. Am gustat masline verzi si mandarine verzi si imediat mi s-au bulbucat ochii si mi s-a facut gura punga. Alta diferenta ar fi ca ei nu au caini vagabonzi, ci pisici. They are extremly cuuuute :X:X:X:X. Ne-am plimbat in port si pe dig si am gasit cel putin 3 pisici. Am smotocit doar una dintre ele.
In ultima zi ne-am dus cu barcuta in larg. Teoretic trebuia sa mergem in larg sa inotam, dar practic erau niste valuri uriase and I had so much fun si Mihai s-a speriat ca o chick :D. M-am pozitionat fix in botul vaporasului unde se simteau valurile mai tare si dupa fiecare val eu eram "wiiiiiii-hi-hiiiiii :D:D:D:D" si Mihai "Alex, hai in spate, te rog ca e periculos! Hai, nu mai fi inconstienta! Uite, asta a fost chiar tare, numai, gata, eu ma duc in spate!". Mi s-a parut fascinant ca desi era o adancime de cateva zeci de metri, se vedea fundul apei si era fascinanta si culoarea apei..
Mancarea este delicioasa in Cipru. Pizza buna, carnea preparata dupa reteta lor a fost delicioasa si suculenta, salata tzatziki extraordinara si berea parca iti trezea asa toate simturile.
Daca ar fi sa rezum Cipru la cateva cuvine, cred ca as alege apa, soare, mancare buna, hot chicks si o groaaza de soare :X.
Plecarea a fost trista :(. Dupa ce am stat o groaza de ore in aeroport, nu mi-a mai ramas decat sa ma bucur de placerea decolarii. A fost fun totusi ca am nimerit locurile de la iesirea de urgenta, iar zborul a avut turbulente, which made it so much fun :D. In Bucuresti ne-a intampinat un val de frig si am decis ca noi nu mai ies din aeroport ci ma intorc inapoi in Cipru. Atat.

Next step: mutarea!

Cat am fost plecata in excursii, nu mi-a fost dor de ai mei. Puteam sa stau o zi, o luna, tot aia era, ca doar ma gandeam la ei, dar nu mi se facea dor. Stiam ca ii gasesc acasa, ca ma asteapta, ca e totul ok. De vineri m-am mutat si nu mai e la fel. Desi nu i-am mai vazut de ieri, imi e dor de ei. Parca simt ca n-am petrecut destul timp cu ei si ca nu m-am bucurat destul de ei. E foarte ciudat. Cred ca e de la faptul ca m-am mutat brusc. Cred ca lui Mihai nu i-a fost asa, pentru ca el stia ca sta doar temporar la camin si ca acasa e tot la mama lui. Acum acasa e in alta parte pentru amandoi, dar pentru mine e brusc, ca nu m-am obisnuit cu ideea. Ma bucur totusi ca in ultima noapte am dormit cu mamy, dupa cel putin 10 ani de cand n-am mai facut asta. Sper sa-mi treaca in curand mini-depresia asta, care nu ma lasa sa ma bucur de noul pas :(.

Travell diary II

M-am saturat de pizza. Nu o mai suport. Mi se usuca gura si simt ca aluneca pe gat ca un ciuline. Acasa nu mai ies la pizza. Nici sandwich-uri nu mai mananc. Deabia astept sa mananc niste varza calita sau niste rosii cu branza :X.
Am observat ca italienii au apele extrem de curate in zona de munte. Lacurile, raurile, paraiasele sunt oglinda. Nu numai ca nu au gunoi, dar sunt limpezi ca oglinda. Ieri stateam pe un pod si ma uitam in apa si am realizat ca nu vad fundul apei doar pentru ca este foarte adanca si de un albastru superb. Am mai observat si ca fiecare metru patrat de pamant ei il cultiva. In zona asta sunt extrem de multe livezi de meri si multe vii.
Alaltaieri am fost cu Ana-Maria in Trento si am vizitat un castel. A fost foarte fun. Am vazut arta, am comentat-o, l-am descoperit pe Gx intr-un tablou si pe Boc in alt tablou, ne-am imaginat soldati romani, Ana chiar si-a luat unul ca sa-si faca legiune si tot asa. Am descoperit faptul ca in anumite tablouri in care sunt ilustrati foarte multi oameni, pictorul adauga un om care te priveste in ochi. Chestia asta are o tenta de intimidare si captare a atentiei cumva. Anyway, majoritatea celor care priveau in ochi erau dubiosi.
Italienii nu sunt prea draguti. Ieri am vazut unul cute, dar si eu si Ana am cazut de acord ca ne aresteaza astia pe aici daca ne dam la el. Am mai observat si faptul ca se comporta ca taranii nostri care abordeaza fetele pe strada ca si cum n-ar mai fi vazut de mult. In lac nu m-am balacit inca. Sper sa ma balacesc maine.
Cam atat pentru azi. Revin ;)