Vara asta mi-am sters blog-ul pentru ca am considerat ca nu ma mai reprezinta. Azi eram curioasa ce anume din ce scrisesem nu ma mai reprezinta, asa ca am anulat stergerea (se poate in termen de 90 de zile). Am recitit ce am scris si am realizat ca am lipsit un numar de ani. Mi-au lipsit sentimente si trairi, libertatea si eu. Mi-am lipsit eu. Am lipsit din viata mea. Dau din nou viata blog-ului pentru ca imi dau si mie viata si ma intorc la ce ma face fericita.
Ultimele luni din viata mi-au adus schimbari majore. Eram intr-o relatie de 4 ani si ceva, imi dadusem licenta, el doctoratul si totul mergea pe o linie prestabilita, "asa cum trebuie". El gasise un job intr-o alta tara si urma sa ne mutam cu totul, pentru ca imi doream foarte tare. Imi doream foarte tare pana in punctul in care a trebuit sa plec. Atunci am dat inapoi si am reanalizat lucrurile si am decis sa renunt la tot si sa raman eu cu mine si pisica acasa, la ce e al meu; la mine, la parinti, la prieteni, la munca, la familia care e departe de a fi perfecta. Am decis ca ma transform in ce nu sunt langa persoana nepotrivita.
Intre timp m-am bucurat de mers cu cortul la mare si la munte, de privit marea, de privit cerul instelat si de ras cu pofta. Dupa mult timp simt ca imi rade sufletul si simt ca rad cu pofta. Simt ca ma pot bucura de lucrurile marunte din viata, de lucrurile simple, lucruri pe care oamenii "evoluati" nu le mai vad pentru ca sunt sub inteligenta lor. Hilar este ca de multe ori acesti oameni nu pot rezolva anumite situatii prin metodele lor complicate si nu stiu sa se intoarca la elementele de baza. Incep sa ma reobisnuiesc sa traiesc simplu, fara confort material (pentru ca stau mediocru din punctul asta de vedere). Ma simt bine ca observ ca pot sa fac asta. Observ ca inca am capacitatea de a ma adapta la orice situatie si sa fac in asa fel incat sa imi fie bine. Imi da incredere in mine si ma elibereaza de sentimentele de dependenta si conformism care imi fusesera create. Imi pare bine ca nu m-am schimbat atat de mult incat sa am "handicapul" de a nu ma mai intoarce la chestiile de baza. Pe de alta parte, nici nu cred ca as fi putut sa ma schimb in asa fel daca sufletul meu e impotriva. Stiu ca e bine pentru ca simt ca e bine. Mereu am simtit ce e bine pentru mine si mereu am facut ce am simtit. Altfel e degeaba. Daca nu simti ceva, nu faci acel lucru din tot sufletul si nu il faci nici bine. Cel putin asa merg lucrurile la mine.
Ultimele luni din viata mi-au adus schimbari majore. Eram intr-o relatie de 4 ani si ceva, imi dadusem licenta, el doctoratul si totul mergea pe o linie prestabilita, "asa cum trebuie". El gasise un job intr-o alta tara si urma sa ne mutam cu totul, pentru ca imi doream foarte tare. Imi doream foarte tare pana in punctul in care a trebuit sa plec. Atunci am dat inapoi si am reanalizat lucrurile si am decis sa renunt la tot si sa raman eu cu mine si pisica acasa, la ce e al meu; la mine, la parinti, la prieteni, la munca, la familia care e departe de a fi perfecta. Am decis ca ma transform in ce nu sunt langa persoana nepotrivita.
Intre timp m-am bucurat de mers cu cortul la mare si la munte, de privit marea, de privit cerul instelat si de ras cu pofta. Dupa mult timp simt ca imi rade sufletul si simt ca rad cu pofta. Simt ca ma pot bucura de lucrurile marunte din viata, de lucrurile simple, lucruri pe care oamenii "evoluati" nu le mai vad pentru ca sunt sub inteligenta lor. Hilar este ca de multe ori acesti oameni nu pot rezolva anumite situatii prin metodele lor complicate si nu stiu sa se intoarca la elementele de baza. Incep sa ma reobisnuiesc sa traiesc simplu, fara confort material (pentru ca stau mediocru din punctul asta de vedere). Ma simt bine ca observ ca pot sa fac asta. Observ ca inca am capacitatea de a ma adapta la orice situatie si sa fac in asa fel incat sa imi fie bine. Imi da incredere in mine si ma elibereaza de sentimentele de dependenta si conformism care imi fusesera create. Imi pare bine ca nu m-am schimbat atat de mult incat sa am "handicapul" de a nu ma mai intoarce la chestiile de baza. Pe de alta parte, nici nu cred ca as fi putut sa ma schimb in asa fel daca sufletul meu e impotriva. Stiu ca e bine pentru ca simt ca e bine. Mereu am simtit ce e bine pentru mine si mereu am facut ce am simtit. Altfel e degeaba. Daca nu simti ceva, nu faci acel lucru din tot sufletul si nu il faci nici bine. Cel putin asa merg lucrurile la mine.
