Cand eram mica ma uitam la TV si vedeam vedete care formeaza un cuplu. Eram mahnita ca Andreea Raicu "mi l-a luat" pe Chivu, dar ma gandeam "eeh, oricum se vor desparti". Eram sad ca Chester de la Linkin'Park era casatorit, dar imi ziceam in sinea mea ca oricum vor divorta. Asa a si fost. Nu stiu daca a influentat cu ceva faptul ca eu imi doream asta la vremea aceea. Anyway, un lucru e clar: credeam ca atunci cand voi gasi persoana potrivita, la mine va fi pentru totdeauna. De ce nu s-a mai intamplat oare asa cum imi doream eu?
Am intalnit acea persoana, dar a durat o perioada, apoi gata. Acum mi-am pierdut acea dorinta din suflet. Acum sunt perfect constienta ca nimic nu dureaza o viata, ca dragostea dureaza 3 ani, ca pana la urma tot singur ramai.
Cu timpul mi-am pierdut veselia, optimismul, curajul, forta de a-mi dori, zambetul meu larg, gandirea pozitiva... Am castigat in schimb mai multa intelegere pt parintii mei si am constientizat cat ii iubesc. Acum ii apreciez mai mult pt tot ce au facut pt mine, indiferent cat.
Acum stiu ca iubesc, sufar, trece, iubesc, sufar, trece. Sunt impacata cu asta si n-am nici o obiectie. Sunt un copac ce se bucura cand ii apar mugurii, traieste clipa cat are frunze, apoi sufera cand acestea ii cad. Sunt un cires sau un portocal.
"Why do springtime go away?"
