Copii

In ultimul an din viata mea am avut parte de multi copii, cam de toate varstele si m-au incercat diverse sentimente fata de acestia. Nu ii mai urasc si nu mai urasc sa stau cu ei. Am capatat mai multa rabdare si mai multa pasiune, astfel incat cred ca as fi pregatita ca in caz de orice sa ma duc sa fiu educatoare. Ar fi chiar fun cred.
M-au incercat si sentimentele maternitatii. De cateva ori am visat ba ca sunt insarcinata, ba ca am deja copil. In ambele cazuri, stiam ca am fetita si ca e brunetica si are ochisorii mari. In visul in care o tineam in brate simteam un sentiment ciudat, ca si cum lumea mea se limiteaza in ochisorii ei si ei vor fi tot rostul vietii mele de acum incolo. Doar ca m-am trezit si cand sunt treaza ma incearca alte sentimente. Ma apuca nervii cand ma gandesc la greturile si durerile sarcinii si la durerea facerii. Apoi ma gandesc ca as vrea sa copilaresc pana pe la vreo 30 de ani asa. Ma mai gandesc ca s-ar putea sa iasa baietel si ma apuca groaza si tot asa. In principiu am facut eu o statistica asa si am realizat ca defapt nu vreau copil acum si ca visele alea sunt o incercare a instinctului meu matern de a iesi la suprafata, instinct pe care il suprim si il indes acolo cat pot de tare >:).
Ma bucur totusi ca mai sunt oameni in jurul meu care fac copii de care ma pot bucura si eu :D. Ma bucur in primul rand de Amanda, fetita Ingai, care are 3 anisori jumate. E un copil super sweet, inteligent pe care pot face mici experimente. Nu am mintit-o niciodata si am observat ca chestia asta ajuta destul de mult. De fiecare data cand i-am cerut sa faca ceva, i-am explicat de ce si ce se intampla daca nu face, iar ea, ca un copil cuminte ce e, a inteles. Mereu intelege si ma uimeste. Este in cea mai pura stare a omului, stare in care nu minte, nu are instinctul de a face rau si nu se opune. Am facut cu ea exercitii de dictie ca sa poata spune "pi-si-ca", am invatat-o ca degetul mic e "pinky" si am convins-o ca ziua ei nu e o chestie pentru care trebuie sa planga, pentru ca primeste cadouri.
Al doilea copil cu care mi-am exersat skill-urile este Amalia, fetita Irinei. Amalia este un copil superb. E un bebe rotunjior, care miroase a bebe si e foarte cute si care e foarte cuminte, zambareata si vorbareata. Pe Amy am tinut-o in brate cum trebuie, i-am dat sa pape cu biberonul si am adormit-o. Evident ca mi-am bagat nasul cand a schimbat-o si m-am bucurat de piciorusele ei ca niste carnaciori, i-am studiat manutele, nasucul, urechiusele, buzitele si restul corpului care e foarte cute in miniatura.
Al treilea copil este Armand, baietelul Ingai. Armand s-a nascut cu 2 zile inainte de Craciun. E incredibil de micut. Cand l-am vazut mi-a fost teama sa-l iau in brate ca sa nu se rupa. Inga este totusi foarte curajoasa si zice ca daca mananca lapte de la ea, sigur nu e fragil si lipsit de aparare :D. M-a incurajat, asa ca am prins incredere sa-l iau in brate si sa-l pun inapoi in scoica. Cand l-am tinut in brate am vorbit cu el, i-am spus ca il stiu de cand era embrion la 2 luni si ii dadea greturi Ingai, ca l-am vazut in ecografie la 4 luni si ca imi pare rau daca l-am mai lovit putin fiind cu rochii in brate si nestiind ca e in spatele meu.
Cand o sa apara mini-me(peste muuult timp sper), o sa stiu cum sa-l cresc, cel putin pana la 3 ani :D. O sa incerc sa nu-l invat in brate, o sa incerc sa nu-l invat cu biberonul sau suzeta si o sa-l stresez tare. Cand o sa doarma, eu am sa-i studiez corpul, am sa-l intorc pe toate partile, am sa-i pup tot corpul, am sa-l musc de fundulet, de manute si picioruse si o sa-l smotocesc tare, tare, tare.
Dar pana la 30 de ani sa nu indrazneasca sa-si faca aparitia :D !!!