Moussy

I wished a cat, but Mihai didn't, so we compromised and now we have a cat. And we both love her!
Am primit-o de ziua mea, de la Gxg, dar eu mi-am ales-o. De mult îmi doream și simțeam nevoia să fac terapie prin mâță, dar Mihai nu era de acord. Din septembrie 2013 tot făceam presiuni asupra lui că tre să ne luăm pisică și căutam pe mercador. De ziua mea, Gx l-a sunat pe Mihai să-l întrebe dacă îmi poate face cadou pisica, iar eu, fiind în altă cameră și neauzind conversația, am simțit că de-asta l-a sunat George pe Mihai. Am fugit și i-am luat telefonul din mână lui Mihai și i-am spus lui George că îmi voi alege eu mâța perfectă, pentru că nu vreau o oarecare. Și așa am găsit-o pe viitoarea Moussy pe mercador.
Îmi amintesc și acum seara în care am luat-o. Era 7 noiembrie, ploua și era rece și ne-am întâlnit cu vechea proprietară în parcare la un supermarket. A fost dragoste la prima vedere. A scos-o tanti din cutiuța de transport și mi-a dat-o în brațe și m-am topit. Era miiiică și pufoasă și cu fățucă dulce și coadă scurtă și o țineam la piept, în hanorac. Simțeam cum îmi bate inima mai tare de bucurie și deabia așteptam să ajung acasă să o smotocesc. Ajunși acasă, am analizat-o, i-am prezentat noua locuință și i-am dat de papa. A fost frumos și momentul când a făcut pentru prima dată poop la litieră. Am pus-o în nisip și ne uitam la ea să vedem ce face și dacă știe ce ar trebui să se întâmple acolo și o felicitam că se descurcă de minune. Deja ne transforma și poseda.
 De atunci, viața noastră s-a schimbat. În primul rând suntem mai responsabili și nu mai putem pleca de acasă fără să vină „bunicii” să stea cu ea sau să o ducem la ei. În al doilea rând, deabia așteptăm să ajungem acasă și să îi vedem fățuca de pe pantofar cum ne așteaptă. În al treilea rând, care defapt e primul ca importanță, ne destresează. Uităm de toate când vine și se lingușește să o mângâiem sau aduce șoriceii să îi aruncăm și face aport cu ei, plus că e destul de amuzant să o vezi cum se plimbă prin casă târând după ea o ață cu un câine imaginar sau cărând o jucărie mai mare decât ea. Simt că umple casa cu energie pozitivă. Iubesc toate chestiile pe care le face. O iubesc și când face prostii și o răsplătesc când e cuminte. Îmi place că e deșteaptă și nu dă rateuri. Se cațără peste tot. Dacă vrea să ajungă undeva, te urmărește să vadă cum se face, apoi repetă. Toată iarna n-a ieșit în balcon, dar cum a venit primăvara, am lăsat ușa deschisă cu plasa pusă. A văzut că dacă împingi de plasă, se deschide și intri în balcon. I-am pus niște sârmulițe care să țină plasa blocată. După ce am luat mâna de acolo, s-a dus să dea cu lăbuțele și a deschis. She was annoyingly sweet. La fel a fost și când mi-a furat o bucată de kaizer din farfurie, sau o aripă. E super pofticioasă și curioasă. Îi place iaurtul, pomelo, cărnița, peștișor, struguri, cartofei prăjiți, porumb din conservă, dar în mod curent papă bobițe și hrană umdeă. Am învățat și să îi tai unghiuțele, să îi dau pastiluțe și să îi fac băiță.
În primă fază am crezut că va fi greu. Toată lumea mă avertiza că e greu cu pisicile, că au nevoie de îngrijire specială și că mai bine nu. Nu e așa. Dacă obișnuiești să faci ordine și cuățenie în casă, atunci se mai adaugă pus mâncare și apă, plus curățat litiera, care durează maxim 10 minute pe zi. Asta compensează cu toată starea de bine pe care o aduce. O iubesc cu totul, de la botic, până în vârful cozii! Ador să mai deschid ochii dimineața și să îi văd fățuca ei cu ochi moooari aproape de mine. Ador să se bage în sufletul meu să doarmă sau să se pună pe fața mea, pe picioarele mele, pe pieptul meu, pe perna mea. Uneori pune capul pe mine și picioarele pe Mihai, sau invers. Foarte tare mă bucur că o iubește și Mihai. E și biul lui și îmi place să îi văd cum se joacă, cum dorm și cum se iubesc. I feel like the family is complete :D

Kassel

Am fost acum cateva zile in vacanta in Germania, intr-un orasel numit Kassel. A fost a doua oara in Germania, dar prima oara cand stau sa studiez mai bine mediul. Mi s-a parut intr-un mod nefiresc, atat ciudat cat si placut. Mi se pare a fi tara cu cei mai multi dubiosi (din cele vizitate de mine). E un loc in care as putea trai, pentru ca arata superb si lucrurile in general pareau sa mearga firesc si cum trebuie, dar nu stiu in ce masura m-as putea obisnui cu mentalitatea lor. Auzisem pana acum ca rusii ar fi cei mai nebuni si dusi cu pluta, dar pana nu ajung pe acolo, tind sa cred ca germanii sunt cei mai scrantiti.
Am zburat pana in Frankfurt si de acolo am schimbat trei trenuri pana am ajuns in Kassel. Mi s-a parut ca totul este perfect pus la punct. Aeroportul din Frankfurt, desi printre cele mai mari, mi s-a parut a fi ca un program pentru windows: next-next-next-accept-install. Doar faptul ca de la un terminal la altul a trebuit sa iau autobuzul 7 minute m-a speriat. Imediat am ajuns in gara pentru trenuri regionale din aeroport care la fel era de clara, apoi am ajuns in gara centrala care e cam cat aeroportul Otopeni. Nu a intarziat nici un tren nici la venire, la plecare sau la ajungerea la destinatie. La intors a fost la fel. Nu mai zic ca toti cu care intrai in vorba erau dornici sa te ajute si zambeau. Cand am ajuns in Kassel, doar zambeau, pentru ca deja nu mai vorbeau engleza. Chiar si la receptia hotelului se vorbea o engleza de balta. Din acest punct de vedere n-as putea locui acolo. Nu inteleg o boaba de germana, plus ca suna si ca o basina cu stropi a lor limba.
Pe strazi sunt oameni cu fete dubioase, care lasa un semn de intrebare asupra faptului ca se vor lua de tine sau nu. Sunt batrani cu o groaza de tatuaje si piercing-uri, tineri foarte grasi vopsiti fuchsia in cap, oameni normali, tineri normali. Tanti de la supermarket era rasa pe jumatate din cap, iar cealalta jumatate era o combinatie de roz cu verde, o tipa de la patiserie avea urechile cu gauri uriase, iar parul un fel de curcubeu si tot asa. Controlorul din primul tren in care m-am urcat parea a fi facand parte din Rammstein. La noi, astfel de oameni nu ar fi angajati pentru ca nu ar prezenta credibilitate. La ei nu se uita nimeni la felul in care arati. Toti sunt amabili, civilizati si politicosi si vorbesc cu persoana care ocupa functia respectiva, nu cu persoana pasionata de tatuaje si sex kinkynos. Treaba asta imi place foarte tare si ar fi frumos sa se practice si la noi. Spun totusi ca n-as putea sa ma obisnuiesc prea usor cu asta pentru ca vin totusi dintr-un mediu care le pune un semn de intrebare in carca tipului asta de oameni. Inevitabil o sa am dubii daca sa ma bag in seama pe strada cu un multicolor sau nu. Altfel mi se pare amuzant felul in care isi exprima ei personalitatea.
Am mai observat si ca femeile nu prea se machiaza. Toata lumea este curata, dar fara machiaj. Si nu au cearcane. Probabil ca le ajuta faptul ca sunt blonde naturale. Oamenii, in general, nu pun mare pret pe aspectul fizic, asa cum facem noi. Faptul ca femeile lor sunt masive si poarta masura 43 la pantof nu le face mai putin atragatoare pentru iubitii lor. La noi am observat isteria asta generala a femeilor de a fi perfecte, de a fi slabe, de a fi foarte frumoase si la 40 de ani, la fel ca stiu eu ce starlete, iar barbatii alimenteaza foarte tare acest tip de comportament. Probabil ca germanii ori au alta perceptie despre frumusete, ori pur si simplu se uita la cat si cum gandeste omul de langa ei.

Tic-tac

E ceva ciudat la mine; nu inteleg ce. Mie nu incepe sa-mi ticaie ceasul care sa ma avertizeze ca tre sa ma casatoresc si sa ma reproduc. Nici macar nu exista. Nici macar ideea ca o sa-mi ticaie candva nu ma misca in vreun fel. Ba chiar ma sperie. Ma gandesc cu groaza la maritis si chinurile sarcinii. Imi aduc aminte ca atunci cand eram mica nu imi imaginam rochia de mireasa, nu ma jucam cu papusi pe care sa le consider copiii mei si nici nu faceam ceva prin care sa imi dezvolt instinctele de mama, ca drept urmare ca nu le am.
Traiesc cu impresia ca o sa fac si eu candva un copil, dar cand o sa simt ca e timpul. Mami imi spune ca o sa stiu cand o sa vreau sa fac copil. Ca o sa vina un timp in care o sa vrem ca dragostea dintre noi sa se dezvolte si fie completata de ceva. Mie mi se pare ca s-ar putea dezvolta si completa doar prin noi. Mi se pare ca aparitia unui copil ne-ar separa intr-o oarecare masura. Plus de asta, lucrurile nu se vor mai concentra in totalitate spre relatia noastra ci spre cresterea si educarea copilului.
Ma uit la fetele cu care am copilarit sau cu care am mers la scoala si observ ca unele sunt maritate, altele au chiar copii, altele au chiar doi copii si ma sperii. Eu m-am gandit de multe ori si la varianta de a nu face copii. In ideea in care nu sunt sigura ca vreau, sa nu fac deloc. Daca nu fac deloc, mai am varianta sa incerc tot felul de proceduri dupa 40 de ani, in caz ca ma razgandesc, sau sa adopt. Daca fac, procesul e ireversibil si degeaba o sa realizez apoi ca a fost o mare greseala. Ireversibilitatea acestui lucru ma ingrozeste. E cumplit de greu sa iei o decizie care iti schimba viata pentru totdeauna. Si daca totusi o sa o iau, mereu o sa ma intreb "cum ar fi fost daca faceam invers?".
P.S.: Am incercat acum ceva timp sa-i schimb pampersul lui Armand. Nu mi-a iesit. Nu statea locului si am stricat pampersul.